LEGEA nr. 165 din 10 iulie 2018

privind acordarea biletelor de valoare
actualizată la data de 20 ianuarie 2019

Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege reglementează modul de acordare, în beneficiul angajaților, a biletelor de valoare. Regimul fiscal al biletelor de valoare este prevăzut în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Biletele de valoare pot fi emise atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic.

Articolul 2
(1) În sensul prezentei legi, biletele de valoare care pot fi acordate sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale și vouchere de vacanță.
(2) În înțelesul prezentei legi, cu excepția cazurilor în care se prevede în mod expres altfel, utilizarea termenilor bilet de valoare, tichet de masă, tichet cadou, tichet de creșă, tichet cultural, respectiv voucher de vacanță, va fi interpretată ca făcând referire atât la biletele de valoare pe suport hârtie, cât și la biletele de valoare pe suport electronic.

Articolul 3
În sensul prezentei legi, angajatorii pot fi:
a) instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv cele finanțate integral din venituri proprii;
b) operatorii economici, astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare;
c) regiile autonome, societățile și companiile naționale, societățile, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de proprietate;
d) instituțiile financiare și instituțiile de credit;
e) organizațiile cooperatiste, societățile agricole și alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică;
f) organizațiile nonprofit, precum și orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislației române.

Articolul 4
Biletele de valoare se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, pentru celelalte categorii de angajatori.

Articolul 5
(1) Biletele de valoare se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, denumite în continuare unități emitente.
(2) Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor Publice. Autorizația de funcționare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului, pentru fiecare tip de bilet de valoare în parte, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurențială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.
(3) Pot avea calitatea de unități emitente persoanele juridice înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, potrivit legii, cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).
(4) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației biletelor de valoare în condiții de siguranță.
(5) Unitățile emitente actualizează lunar sau la cererea angajatorilor lista operatorilor economici și a unităților afiliate care acceptă bilete de valoare.

Articolul 6
(1) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a biletelor de valoare, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu angajatorii și cu unitățile care acceptă bilete de valoare.
(2) Unitățile emitente de bilete de valoare pe suport electronic pot organiza platforme pentru emiterea acestora sau pot încheia contracte cu organizații care administrează schema/ aranjamentul de plată ori alte organizații specializate, după caz.

Articolul 7
(1) Decontarea biletelor de valoare între unitățile care acceptă aceste bilete de valoare și unitățile emitente se face numai prin intermediul unităților bancare sau prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, după caz, potrivit legii. Același regim de decontare se va aplica și în cazul relației dintre angajator și unitatea emitentă.
(2) Sumele derulate prin operațiunile cu biletele de valoare de către unitățile emitente nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri.

Articolul 8
(1) Costurile legate de emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie și/sau pe suport electronic se suportă integral de angajatori.
(2) Angajatorul care achiziționează direct de la o unitate emitentă necesarul de bilete de valoare pe suport hârtie achită atât contravaloarea nominală a acestora, stabilită potrivit legii, cât și costul imprimatului reprezentând biletul de valoare pe suport hârtie.
(3) Angajatorul care contractează cu o unitate emitentă serviciul de emitere a biletelor de valoare pe suport electronic achită atât contravaloarea nominală a biletelor de valoare distribuite angajaților, cât și costul emiterii suportului electronic.
(4) Valoarea nominală a biletelor de valoare acordate angajaților fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic nu poate să fie diminuată în niciun mod.
(5) Biletele de valoare emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
(6) Biletele de valoare pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea bunurilor și serviciilor pentru care au fost emise.
(7) Se interzice operatorilor economici și unităților care acceptă bilete de valoare acordarea unui rest de bani la acestea.
(8) Biletele de valoare pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a biletelor de valoare acordate angajaților, stabilită conform prezentei legi.
(9) Biletele de valoare pe suport electronic pot fi utilizate, numai cu respectarea prevederilor alin. (6), inclusiv pentru plăți online.

Articolul 9
Abrogat.

Articolul 10
(1) Angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții salariaților, stabilesc de comun acord categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaților, frecvența acordării acestora, precum și valoarea lor, acolo unde este cazul, unitatea emitentă și modalitatea de acordare, pe suport hârtie și/sau pe suport electronic.
(2) Unitățile emitente au obligația de a transmite angajatorilor lista unităților corespunzătoare rețelei utilizate la care salariații pot folosi biletele de valoare. La stabilirea acestor unități vor fi avute în vedere calitatea serviciilor și un nivel redus al prețurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime.
(3) Contractarea serviciilor privind emiterea biletelor de valoare de către angajatorii care au calitatea de autoritate contractantă în înțelesul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, se realizează în condițiile legislației în vigoare.
(4) Biletele de valoare pot fi utilizate numai de către unități care au încheiat direct contracte de prestări ale serviciilor prevăzute de prezenta lege cu unități emitente, pentru fiecare categorie de bilet de valoare în parte.
(5) Biletele de valoare pe suport hârtie nu pot fi distribuite de angajatori dacă aceștia, la data stabilită pentru distribuire, nu au achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a biletelor de valoare achiziționate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând biletul de valoare.
(6) Valoarea biletelor emise pe suport electronic nu poate fi transferată salariaților pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, angajatorii nu au achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a biletelor de valoare în format electronic achiziționate, inclusiv costurile aferente emiterii acestora pe suport electronic.

……………………….

Capitolul VI Voucherele de vacanță
Articolul 24
(1) Voucherele de vacanță sunt bilete de valoare care se acordă angajaților pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.
(2) Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai beneficiază de primă de vacanță în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă, acordate potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată unui angajat în decursul unui an fiscal sub forma voucherelor de vacanță este de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.
(4) Acordarea voucherelor de vacanță, cu respectarea prevederilor alin. (3), poate fi fracționată în maximum două tranșe, în funcție de opțiunea angajatului privind efectuarea concediului de odihnă.
(5) Voucherele de vacanță sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu servicii turistice, de cazare, de masă și/sau de recuperare a capacității de muncă.
(6) Voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu servicii de călătorie și/sau de divertisment, dacă se regăsesc într-un pachet turistic.
(7) Serviciile aferente efectuării concediului de odihnă pot fi achiziționate ca pachete de servicii sau separat.
(8) Conținutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziționa prin intermediul voucherelor de vacanță se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(9) Voucherele de vacanță pot fi utilizate pentru achiziționarea de servicii de la operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizați conform legii, care dețin structuri de primire turistice clasificate și/sau agenții de turism licențiate și care acceptă o astfel de modalitate de plată, denumite, în mod convențional și în înțelesul prezentei legi, unități afiliate.
(10) Ministerul Turismului transmite unităților emitente lista cu unitățile afiliate.
(11) Unitățile emitente vor plăti contravaloarea voucherelor de vacanță unităților afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea acestora, după prestarea serviciilor de turism.

Articolul 25
(1) Valoarea nominală permisă pentru un voucher de vacanță pe suport hârtie este multiplu de 10 lei, dar nu mai mult de 100 lei.
(2) Voucherul de vacanță are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, în cazul în care voucherul a fost emis pe acest tip de suport.
(3) Se interzice unității afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanță.
(4) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unitățile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanță se suportă de către angajat, titular al voucherelor de vacanță.

Articolul 26
(1) Fiecare voucher de vacanță pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și cuprinde, cel puțin, următoarele mențiuni:
a) emitentul și datele sale de identificare;
b) valoarea nominală a voucherului de vacanță;
c) angajatorul și datele sale de identificare;
d) spațiu pentru înscrierea numelui, prenumelui și codului numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanță;
e) spațiu destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat și aplicării ștampilei unității afiliate;
f) perioada de valabilitate a utilizării voucherului de vacanță;
g) interdicția unității afiliate de a plăti diferența în bani dintre valoarea voucherului de vacanță și valoarea pachetului de servicii utilizat de către titularul voucherelor de vacanță;
h) interdicția de a utiliza voucherul de vacanță în alte locuri decât în unitățile afiliate;
i) elementele de identitate vizuală ale brandului de turism al României.
(2) Fiecare voucher de vacanță pe suport electronic este valabil numai dacă mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), f), h) și i), precum și numele, prenumele și codul numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanță sunt înscrise pe voucherul de vacanță pe suport electronic sau stocate într-un alt mod în acesta.

Articolul 27
(1) Plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de către unitățile emitente de la angajator și unitatea afiliată este de 1% din valoarea nominală a voucherului de vacanță.
(2) Comisionul maxim perceput de agențiile de turism, în calitate de unități afiliate, nu poate depăși 10% din valoarea pachetului de servicii oferit titularilor voucherelor de vacanță.
(3) Introducerea, la cererea angajatorului sau a unității afiliate, a altor elemente grafice față de cele minime obligatorii va fi negociată cu unitățile emitente și nu va face obiectul limitării prevăzute la alin. (1).


Capitolul VII Contravenții și sancțiuni
Articolul 28
(1) Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) utilizarea biletelor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege;
b) solicitarea și/sau furnizarea de numerar în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracțiuni din acestea;
c) refuzul nejustificat al operatorilor economici și unităților care acceptă bilete de valoare de furnizare a bunurilor sau serviciilor. Refuzul este justificat dacă există bănuieli întemeiate privind autenticitatea biletelor de valoare, identitatea dintre titularul biletelor de valoare și beneficiarul acestora;
d) diminuarea valorii nominale a biletelor de valoare acordate angajaților;
e) emiterea de bilete de valoare cu alte valori nominale decât cele prevăzute de prezenta lege;
f) emiterea de bilete de valoare de către alte entități decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1);
g) comercializarea biletelor de valoare contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta lege;
h) comercializarea de către salariați și/sau de către unitățile prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3) a tichetelor de masă contra unor produse, altele decât cele alimentare;
i) utilizarea de către salariați a unui număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile lucrate.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a) cu 0,5 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. i);
b) cu 1,5 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c);
c) cu 3 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b);
d) cu 14 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d)-h).
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă fapta unităților emitente de a alimenta biletele de valoare pe suport electronic cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (8) și art. 11 alin. (3).
(4) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă fapta unităților emitente de a emite bilete de valoare cu nerespectarea prevederilor art. 13, 17, 20, 23 și 26.
(5) Constituie contravenție și se sancționează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanță de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanță.
(6) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă și retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenței de turism acceptarea de către unitățile afiliate de vouchere de vacanță pentru achiziționarea de servicii care nu îndeplinesc condițiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 24 alin. (8).
(7) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă și retragerea licenței de turism fapta agenției de turism de a emite, în calitate de unitate afiliată, pachete de servicii turistice pentru achiziționare cu vouchere de vacanță la un preț mai mare față de prețul pachetului similar de servicii achiziționat prin alte mijloace de plată.
(8) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.

Articolul 29
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 28 se fac de către personalul cu atribuții de control, împuternicit în acest sens, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Turismului, Ministerului Culturii și Identității Naționale, după caz.

Articolul 30
Contravențiilor prevăzute la art. 28 și 29 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 31
(1) Tichetele de masă și voucherele de vacanță prevăzute de prezenta lege nu se acordă personalului care beneficiază de indemnizație de hrană și de indemnizație de vacanță potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Tichetele de masă prevăzute de prezenta lege nu se acordă personalului care beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii economici, astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile legii, pentru un salariat.

Articolul 32
(1) Valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:
a) în cazul tichetelor de masă, cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică;
b) în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflației comunicat de Institutul Național de Statistică, în funcție de evoluția tarifelor/prețurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit prezentei legi.
(2) În cazul în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare nominală indexată mai mică decât ultima valoare nominală indexată, pentru perioadele următoare, valoarea nominală a biletului de valoare rămâne nemodificată.
(3) Indexarea biletelor de valoare, potrivit alin. (1), se face prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului de resort.

Articolul 33
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și voucherele de vacanță emise în temeiul Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, al Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, cu modificările ulterioare, respectiv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.
(2) Unitățile emitente care la data intrării în vigoare a prezentei legi dețin autorizații de funcționare valabile pot emite în continuare biletele de valoare pentru care sunt autorizate, în condițiile prevăzute de lege la data autorizării, până la data expirării valabilității respectivei autorizații.

Articolul 34
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, cu excepția:
a) art. 24-27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021;
b) art. 35, care intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 34^1
Până la data de 1 ianuarie 2021 prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță.

Articolul 35
(1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului articol se elaborează criteriile privind acordarea autorizației de funcționare a unităților emitente de bilete de valoare, care se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului articol, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Turismului și Ministerul Culturii și Identității Naționale elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 36
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările și completările ulterioare;
b) Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, cu modificările ulterioare.

(2) La data de 1 ianuarie 2021 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.